Ponta îl ironizează pe Băsescu: „Spre deosebire de el, eu i-am trasat Ramonei Mănescu sarcini ce țin de Transporturi”

Ponta îl ironizează pe Băsescu: Spre deosebire de el, eu i-am trasat Ramonei Mănescu sarcini ce țin de Transporturi
Publicat: 26/08/2013, 18:29
Actualizat: 01/11/2016, 00:02

Ramona Mănescu se va putea achita foarte bine de sarcinile care îi vor reveni la Ministerul Transporturilor, a declarat premierul Ponta, adăugând că, „spre deosebire de președintele Băsescu”, el i-a trasat sarcini din domeniu și că nu ar fi propus-o ca ministru dacă nu era mulțumit de activitatea ei.

„Cred că se poate achita foarte bine de sarcinile dificile. Spre deosebire de președintele Traian Băsescu, eu i-am trasat sarcini care țin de Transporturi. Am văzut că, din grabă, președintele i-a trasat sarcini care țin de alte ministere”, a spus Ponta.

El a precizat că, miercuri dimineața, se va afla la sediul Ministerului Transporturilor pentru a discuta cu noul ministru obiective concrete pe termen scurt și mediu.

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, în intervenția la scurta ceremonie de învestire în funcție a noului ministru al Transporturilor, că îi dorește Ramonei Mănescu mult succes și își exprimă speranța că nu va „mai avea aprecieri de tip Crin Antonescu legate de DNA”.

„În primul rând vă felicit pentru numirea în funcția de ministru și cred că ar trebui să priviți la patru lucruri: privatizarea CFR Marfă, absorbția fondurilor europene, tronsonul Nădlac-Arad, pentru că restul tronsoanelor de la Sibiu sunt în execuție, și metroul bucureștean”, a spus Băsescu, după ce Ramona Mănescu a rostit jurământul de învestitură în funcția de ministru al Transporturilor.

Crin Antonescu, liderul PNL și președintele Senatului, a plecat de la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, desfășurată la Palatul Cotroceni, înainte ca șeful statului, Traian Băsescu, să își țină discursul specific pentru aceste ceremonii.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, că „toată lumea” a constat existența unui șir de coincidențe legate de multiplicarea dosarelor liberalilor la DNA, el adăugând că „unii chiar ne amenință cu asta, salută treaba asta, uite ce frumos, ce le-a mai tras-o liberalilor”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Celebrul mafiot Michael Franseze a venit în România. I-a vizitat pe frații Tate
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Motivul sinistru pentru care nu am găsit niciodată extratereștri
×